dacă te-ai prins în sârma aia ghimpată și sângele a început să curgă
să nu strigi de durere
nimeni nu vine să te salveze
e linia ta prietene
treci grabnic de șoc și agață-te de viață
trage o înjurătură printre dinți
lasă în plata Domnului manierele
străpunge cu talpa partea ta de pământ și ridică-ți capul
știu că doare al dracului de tare să râzi cu fața crispată
mai ales când buzele au crăpat de rușine în fața unor făpturi nevinovate
cum e copilul pe care l-ai crescut într-o vreme îndesată cu „de ce-uri”
el te privește mai departe și la fel te va întreba

ieși din sârma aia ghimpată
ia o pricină a vieții și du-o în spinare
țintește din nou simplitatea în picioarele goale
că nu-i nimeni mai înalt decât tine
se fărâmițează timpul în ochii tăi
la ce-ți mai folosește singurătatea dacă plânsul îți vine degeaba?
știu că ești obosit și că toți au lovit în tine
știu că ai fost vânat și izolat
știu că ai urlat morții să nu-ți stea pe umeri
și că ai umblat pătruns de pământ
rupe din tine fășia de carne din sârma care te-a prins
ridică-te și mergi mai departe
e linia ta prietene
o linie în care poți să strigi „m-am ridicat singur”
să tulburi apele după care ai tânjit
în miezul unei nopți rămase în gât de rușine.

01 iunie 2016