oare de ce mi se zbate pleoapa aripă?
e doar un tic maică
atât mi-a spus și m-a luat în brațe
trecându-mă Styxul

am aruncat o ultimă privire zilei
dar soarele-i ascuns sub voal de ceață
și cerul privește lumea prin orbita-i goală
din care se prelinge lumină bolnavă

mi-am întors capul să privesc noaptea
luna și-a acoperit goliciunea
frăgezindu-și paloarea obrazului
puțin indignată dar plăcut surprinsă

lumea-și toarce zilele și își țese nopțile
eu îmi semăn stelele și-mi astup tăcerile
urmele din faptul serii și verdele primăverii
urmele, tăcerile, dorul și uitările