Genetic blues


acum poza de pe crucea lui tata
e pe jumătate ștearsă, nepăsător
el continuă să zâmbească dinspre
copilăria noastră, ce nu a cuprins
vreodată cuvintele ,,te iubesc’’, alături
mama, tânără și frumoasă zâmbește
și ea, soarele le arată vioi cearcănele

până ce de tot, de tot istovește;

atunci punem lumini, poate de tot vom
alunga negrul opac ce trăiește acolo,
eu și fratele meu liniștiți să fim, fericiți
dincolo de orice pricepere, bucurați de
osebita aplecare spre darul de-a sădi
lumină, astfel ca odată și odată, pentru
noi, aceste dulci morminte să fie chemare