ai putea dispărea chiar în momentul acela în care
împinsă
trebuie să ieși pe poartă
în toată hărmălaia eul tău se despică
te scufunzi
întârzii ca și cum „cheia aia” nu ar mai funcționa
în realitate ai încuiat de mult
tu și ușa faceți un zid, compromisul tăcerii și al complicității
vă mascați reciproc rănile
printr-un fel de iubire promiscuă în văzul lumii
deasupra, dudul uriaș acoperă cerul
prin cabluri telegrafice încurcate în ramuri, vertij
o larvă stă să cadă
acoperă retina

te simți deposedată urmărită

înțelegi cum un minut nu e niciodată la fel
uneori nu există
alteori se întinde de la un capăt la celălalt al veșniciei
atunci peste tine au timp să treacă
obuze hoarde călăreți fără cap colonii de termite premoniții
frustrările sentimentelor nedevelopate
convulsiile transa depersonalizarea maximă

devii

nu știi ce

taxiul întârzie

aluneci aluneci aluneci
în cizmele înalte bordura coboară coboară coboară
la subsol nu se văd decât ochii înmărmuriți
urmele fostului om
ceva ca o iluzie
orizontul prinde ce găsește la îndemână
păsări neatente
balonul de praf zimții mutațiile strigăte neidentificate
anxietatea femeii care trebuia să convingă un public
când ea nu reușise încă să iasă din morman...