Se zbate timpul în sclavie,
Stăpâna sa-i cu ochi de hidră
ÃŽn transparenta-i colivie,
Numită-n cercul ei Clepsidră.

El doar în vis îmbătrânește,
Iubit, de mână cu o clipă,
Din calendarul vechi citește,
Iubirilor când fac risipă.

E iar pământul în picioare,
Să vadă cine-i stă-nainte,
Ce stea din stelele fecioare,
Îi va cădea din cer, pe munte.

Șoptește dulcelui izvor,
Să fie-atent când ea coboară,
Să-i stingă focul ei de dor,
În toamna lui să-i fie vară.

La masa țărmului eu scriu,
Sub umbra algelor plecate,
Mă bate marea că-i tarziu,
Cu adieri de mult uitate

Îi spun poemului să zboare,
Fereastra mea-i fără zăbrele
Și poate-așa, din întâmplare,
O vei citi tu printre stele!