iar plouă
nici măcar cu soare că-i noapte
și plouă
cu gânduri pe ora târzie
cât fumezi o țigară deschide colivia și scrie
de ce
cine mai citește azi poezie
sunt scrise de poeți doar pentru poeți
ți le citesc doar să vadă
de le-ai luat cumva de pe limbă cuvântul
sau
cred ei
cum te scremi să-i întreci
când tu doar stihuiești
în eboș trăirea

în placenta infinitului univers
fiecare se crede că-i singurul făt viabil
că ombilicul de care atârnă
e funia împletită din cele mai surprinzătoare idei
acelea numai a lor
că ceilalți doar bălăcesc în placentă
meniți a fi avortoni
te citește mai mult în silă
zâmbește în sine fălos
și se culcă liniștit pe-o ureche
care nu mai percepe nici un ecou
din lumea de-aproape

ia și scrie ca de obicei o poveste
care
că ziua e un ciorchine cu boabe mai coapte mai crude
mai dulci mai acre sau pur și simplu
uscate trecute
zi cum te-a surprins azi tinerelul zicându-ți:
că-s de talie mică sau mare
toți câinii sunt câini
și totuși sunt împărțiți pe rase
de ce pe rase sunt oamenii împărțiți doar pe culoare
și nu după aptitundini cum sunt câinii
de pază de urmă de luptă de vânătoare etc. etc...
atunci s-ar putea spune că poeții sunt o rasă de oameni
echivalentul acelei rase indefinite de câine
ce urlă la lună...

n-am chef
ascultă picurii mari cum lovesc în fereastră
cum bat darabana pe tabla pervazului monoton
să dorm patul mă cheamă
în el să mă întind nu ca un om
ci leneș nepăsător fericit
ca o râmă ieșită din adânc de pământ
în ploaia caldă de vară...