Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.

Èši-am dat un gri, pentru-nceput,
Demult, când nu găseai o ușă
Încet să te strecori
Și să vezi zorii
Cum se dezbracă
De a lor cenușă.
Apoi ți-am oferit un galben
Când am văzut că sorbi iar dimineața
Și viața vrei s-o-ntinzi
La soare-n luna mai.
"Mai stai!", mi-ai spus,
"Nu-mi da altă culoare,
În alte zări, cuvinte am tot spus
Dar, pentru-acest apus
Am semne de-ntrebare,
E-o altă zare și un alt nespus!"

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.
Și am decis: să îți mai dau și-un verde
Iar cel care te vede
Să știe că ești viu,
O iederă lungindu-se-ntr-un gol pustiu
Să-ți curgă-n palme seva,
Când nimeni nu te crede!

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.
Și-atunci mi-am zis:
"Nu poți zbura, tu, singur prin cetate
Și doar din spate, culoarea s-o privești
Un roșu îți voi da
Să-l porți pe tâmple-n vis,
Și-n fiecare noapte să poți îmbrățișa
Femeia desenată cândva, doar din plictis.

http://gabriel-dragnea.blogspot.ro/2016/06/eu-nu-vand-ingeri-pazitori.html?m=1