Trec peste noi păsări de pradă
Și timpul fuge liber, fără sfori,
La ascensor s-a rupt o coardă,
Nu poți să urci, nu vrei să mai cobori.

Cad norii peste ploi, din ceață
Un Argus blând privește către sol,
Pe-un meteor plânge-o speranță,
Tristețea cântă pe la demisol.

Petrec cu umbra mea la picnic,
Mă duc și vin, dar nu mai știu de ce,
Te uit mereu, te caut zilnic,
Îți cânt, ca să-ți imput apoi orice.

Citesc și versul pare-ambiguu,
Se duc cocorii către miazăzi,
Noi rătăcim mereu contiguu,
Spre-un țel cum soarta ne va hărăzi.