Dau amintirilor poruncă
Să-și pună-armură de razboi,
Căci depărtarea îmi aruncă
Mulți ani lumină de nevoi.

Vin frunze-n zale de aramă
Sfidând trecutul îngâmfat,
Din rădăcini Călin le cheamă
În fața dorului, la sfat.

Pe țărmul insulei, ca plânsul,
La fel de drag și de sărat,
Stă sub nisip ascuns abisul
Din ochii tăi și-ai mei, uitat.

Se face Marea că nu vede,
Un voal uitat din spuma albă,
Pe gura unei alge, verde
Și lângă noi zâmbind o salbă.

Pe fruntea ta, scump ca sărutul,
Divino, voalul te iubește,
Iar salba liberă ca vântul,
Pe gâtul tău se miluiește.

Mă-ngenunchez iubită zee
În vers, furtună, sau senin,
Cobori pe țărmul meu femeie,
În noaptea asta sunt Călin.