Dorințele bat în fereastra verii,
Ademenindu-mi verdele trecut,
Eu lenevind în palma-mbrățișării,
Sorb dragul meu de tine renăscut.

M-ai învățat să te iubesc, iubire,
Cum numai apa de izvor o face,
Ea susură ca toaca-n mănăstire
Pe gura humii lăcrimând în pace.

Se ofilesc coloanele-n biserici
Și ard ca lumânările-mpietrite,
Cu bani și nu putini, doar predici,
Ne cumpărăm iertări păcatuite.

Ochi de copii rămași să plângă,
De mila celui de pe cruce sclav,
Oferă banul lui Isus, să-l strângă,
Să își plătească chinul lui bonlav.

Iubito,-așteaptă Dumnezeu afară,
Căci în biserici plouă pe icoane,
S-a săturat și El și-i prima oară,
Că te iubesc și tot îmi este foame.

Dorita mea, pe cer când bate-apusul,
Să lași deschisă-a dorului fereastră,
Și-aprinde-ți iarăși focul și surâsul,
Eu voi purta și nemurirea noastră.