merge repede afundat
ca și cum ar excava
nemulțumită nervoasă introspectivă
obsesia zdrențuiește orizontul
între omoplați agonia totului
o clătinare în intimitate
o tastare în vid
căderea în zone cu acces interzis
ciocnirea majoră în circumferința metropolei pustii
(cine mă tot împinge?!)
la semafor
culoarea întârzie pe verde pe verde pe verde
niciun pieton
o gheară îi străpunge beregata
voci voci voci mulțimi pestrițe o acoperă (de unde au venit?)
la un milimetru de cord angoasa de supermarket
acolo intri și nu mai ieși
cine și-ar putea închipui că aglomerația raftului din dreapta te conține
ca pe o vopsea o pată de ulei un detaliu de duzină?!
miliardele de stări miliardele de trecuturi de prezenturi de proiecții
idealurile suspendate
inima inima inima
intimidarea supremă în fața coloșilor bombardând cerul
colcăiala isterică injectând drogul
nuditate în văzul tuturor
nicio pudoare
doar extenuarea decibelilor
în biserici sfinții sparg icoane
ca-ntr-o mină vâslesc în funingine
tăcerea nu a existat niciodată
nici sentimentul de chilie nici moartea
un prezent lovit cu cravașa din spate și din față
complexe frustrări polițe
fantome premoniții ieșiri din sine
inima inima inima
niciun prezent pur numai
eul minuscul împrăștiat în bulevardul galactic atemporal
cine ești și ce vrei de fapt? unde mergi? de ce tot insiști?
ce sens are șoseaua asta în realitate?
în ce limbă înflorește cireșul?
în ce pace iubirea aia?
unde își ascunde ziua voma?
unde duhovnicii păcatul?
câte crime câte vieți se făptuiesc cu adevărat într-o secundă?
un vertij universal împinge realitatea din sine
la semafor pe verde pe verde pe verde
tot singură