O ușă se deschide,
Halatul alb prezice viața
Iar tu vrei să trăiești!
Ți-au spus prea mulți că va fi bine
Prunele stau la locul lor
Și tu alergi către nisip...
Câinii nu mai recunosc glasul tău
Și stelele parcă încep să te doară
Prima zi de mai te surprinde pe dealuri,
Pe cîmpia ta nu mai curg râuri
Ci mlaștini ce încep să se sufoce.
Ochii tăi îmi aduc aminte de un zâmbet
Ce mă făcea fericit...
Fiecare punct ce îți lipsește
Va fi păstrat în cărțile tale nescrise.
Știu că nu-ți plac întrebările
Fiindcă răspusurile ți se par fără sens
Și uneori credeam că o minge te poate face să uiți.
Ai vrut să rupi o stâncă
Doar pentru a arăta,
Că în câmpie poți face munții
Să te privească de jos!
Am vrut să cred în vise
În culori ale nimănui și în tăcere.
Dacă un spin te va face să țipi,
Îți recomand un buchet de trandafiri...
Noi nu credem în iubire
Dar vom fi uniți în același gând,
Același pom, aceeași curte, aceleași trepte,
Mă fac să mă amuz cu lacrimi
Crezând că tu poți simți,
Gustul cireșelor amare.
Putem vorbi în orice limbă
Dar nu folosim cuvinte...
Ai reușit să dărâmi ziduri de neputință,
Să fii un erou fără armură,
Și să faci cuvântul ură
Să dispară.
Și toate astea îmi vin în minte
Mergând sub pomii ce zâmbesc,
La fel ca în ziua în care
Am plantat împreună
Ultimul prun ALB.