se mișcă greu de la o vreme
noaptea, în somn,
cineva
îi tot fură bricheta și femeia
îi lasă un fel de despăgubire,
asigurarea că ...
„... nu ai de ce.../ totul nu e decât.../ o să.../ poate n-o să.../ doar pentru asta.../ numai că...”
înghite aerul ca pe o boală incurabilă,
ghemuit în ștreangul întunericului,
își pierde irisul,
simte cum verdele se împrăștie pe ecranul spart al unei fețe
(de mult nu și-a mai activat screensaver-ul,
nici rândul la coada „aia”)
tușește înecat în fum și obsesii
pentru el
Dumnezeu Însuși a devenit o problemă, „marea problemă”,
nodul în papură,
cuiul lui pepelea pe care
conștiincios și-l bate în tălpi
(de ce nu-l oprește nimeni??!!)
se mișcă greu, aproape invizibil, anodin și neînțeles,
– un erou –
tușește, se îneacă, înghite
ceva imposibil de definit...
adoarme pe crucea albă
ca un prunc fără memorie