E greu să fii un pretins diletant cerebral
când intri în Nirvana pe ușa din spate a poeziei
adus cu al treilea ochi deschis pe targa fanteziei
iar o doapă decoltată în alb te vrea în spital
doar cât să-i strecori șpaga în ciorapul pantalon
în timp ce inima ei bate de la prea multă Lavazza
și te privește de parcă zice: asta e, se rupe ața
când Cel de Sus vede că ești un creștin bufon
care face oamenii să râdă in curtea bisericii
fiindcă tu labil și neras pătrunzi speriat și pupi icoane
fiind perceput ca un familist nevolnic de zeci de cucoane
în vreme ce flamânzi bat mătanii in Armani istericii
patroni care dau greu salariul minim ca să nu lase bugetarul
să stea la birou pe net înghesuit de trei absolvente cu pile
crezând ca apropourile sale despre ore suplimentare îs virile;
Și cu ce tupeu ordinar solicită impozitul pe profit măgarul!
Așa că e mai recomandat să fii un pălmaș plătit prost
analizat cu simpatie la gulerul jegos al cămașii de o taxatoare
în tramvai și care știe că fraierul n-are bani pentru o floare,
deci fiind calic nu e grav dacă i-ar băga-o și in zi de post
ei, care dă bilete ca la ușa Raiului, cu privire de sf. Magdalenă,
foarte atentă daca nu cumva peste cârja unui invalid se închid ușile
înjurând acceptabil că își urcă greu sacoșele pe scări mătușile,
chiar pesimistă fiindcă de la sedentarism va ajunge ca o balenă.
Pe scurt, regulând in depou după numărarea banilor, se întreține o viață obscenă.