Ne-am cunoscut când tânăr era cerul,
Și-n somn, visând, pământul îl creea,
Când dimineața-n rouă-și lăsa dorul,
Pe ochii tăi și-apoi pe gura mea.

El ne privește lung, în ochi fără uitare,
Și ne iubește viața, e labirint sublim,
Ne vede moartea iarăși și sfânta căutare,
Și iar ne da o viață ,o clipă să iubim.

Privim acuma noi, mai înțelepți la cer,
Căci ne-am unit iubirea și dorul solitar,
Și clopotul de bronz, cu limba sa de fier
Ne-anunță și ne cheamă dorința pe altar.