Dedicată lui C.A.


de când m-ai cotropit învăț să nu-mi pese de artrozele unui spațiu
care și-a ipotecat până și ghilotinele
pentru un loc pe soclul de mucava al orașului prăfuit
n-am să țin luna-n pătrare
recuzita acestor vremuri tuberculoase e mucedă
refuz să fiu gajul perfect trădărilor de culise
așteptări păgâne
de libertate sălbăticită țes penelope scămoșate
vertebrelor mele casabile
ocultată le este
amprenta

odată pierdută în unde
iubirea
nu se mai întoarce
țipă valul
respiră lacom depărtarea țărmul disipându-și conturul
magii de estradă divid roșul mării
în pergamente vetuste
moise s-a pensionat anticipat
și toiagul nu mai despică decât deșertul din vene
eliberări stinghere
ne scapă din buricele clipei

fără magi steaua își uită menirea și-și resoarbe lumina

cine se naște
același alt anonim se moare zdrobit de frigul cetății
ulise și-a tatuat amneziile pe copitele cailor
acum pot curge din urme
ca niște izvoare
aventuri fără număr

din caierul astrelor parcele fac împărțeală nedreaptă omului

disperări de ghips împing pereții înstrăinării
mi se-agață de pleoapă
ruine
coșmarul de-a nu mă găsi nicăieri
mușcă adânc
sângerează războaie
în urzeală străvezie de carne
obsesivul acasă nu-și găsește nuanța exactă
unde să-ntindă plasa odihnei

veșnicia mă respiră
dincolo de orice contur pe cine să prindă în ramă memoria tainei

fără umăr pe care să-și plângă ratarea
troia se-ngroapă în palme
paris a uitat-o pe elena în prompterul unui top show demodat
inelarul unui sărut fără iuda coclește gura emoției

pe țărmul pustiu
doar calul putrezit sub valul uitării se răzbună trist
lăsându-se mâncat de carii