case părăsite
ferestre sparte
și nu clopoței de vânt la uși
ziduri înalte când de lemn, când de piatră
ei printre ele
și atât

vântul schingiuia liniștea înstăpânită peste ziduri reci
de acolo ar fi putut asculta doar bătăile inimilor și sunetul sângelui pulsând în vene
aripile lor crescute prea mult îi dureau

niciunul nu mai știa zborul
printre ei doar liniștea își întindea penetul cenușiu
(Dana Logigan)