Uneori noaptea, eu cert cuvintele voastre,
Le spun că sunt doar pentru minți hărțuite ,
Nu vreau sânge pe cer în apusuri albastre,
Nu sunt falsa oglindă-ntre lumi adormite.

Am în mine un dor ca potopul lui Noe
Și încet mă îneacă pân' la piscul cărunt,
Stau cu tine în palmă, în a fricii canoe
Am lăsat tot trecutul să se-nnece mărunt.

Am rămas în pustiul de ape, noi singuri,
Ca o lacrimă-n vers pe nisipul stingher,
Și pe țărmuri lăsați, nescutiții de biruri,
Înlăcrimați ca o rugă-ntre mare și cer.

Nu mai vreau nemurire sau aripi banale
Doar un loc la fereastra din camera ta,
Și un foc într-un colț al privirilor tale,
Când reciti din iubire, să te pot asculta.