DOR


Umbra multor cuvinte mi-au luat lumina,
eclipsă totală sau parțială de fericire
și am rămas în levitația tristeții
peste rănile mele proaspete
prin care mi se scurge trupul, picătură cu picătură.
Doar faptele au săpat harnice în credință
nădușind să ajungă la sufletul meu
ca, apoi, să râdă , să plângă, să se mire
de gustul încercărilor de a mă înșela
la contactul cu pâinea cea de toate zilele.
Încă nu m-am predat lacrimosei
dintr-un coț de viață a misterelor
unde se adună praf și cenușă
de îngrășat pământul din grădina raiului.
Mai aștept promisele aripi
să vizitez sufletele împăcate
de care mi-e dor.