Noaptea,atunci când florile
Își odihnesc parfumul extaziant,
Tu ieși din cripta ta brodată
Cu stele sângerii și crini de diamant.
Pășești printre cavouri
Ce-și plâng amanții morți
Sub roze ce se scaldă
În sărutări fragile.
Pășești tainic prin noapte
Și te grăbești să vii la mine.
Te înalți prin viața tinerelor fecioare
Pe care-n taină le ademenești.
Tu nu te-ndrăgostești de nimeni,
Tu nu respiri,nici nu iubești.

Tu mă atragi în jocul tău ocult
Și îmi șoptești fragilitatea paradisului pierdut,
Mă porți pe-un pat de sărutări mortuare,
Alungi din mine orice păcat și orice întristare,
Ne contopim iubirea în vis oniric,de metal
Și devenim o singură Ființă Ideală
Care accede spre astral.

Realizezi că tot ceea ce până acum tu ai trăit
N-a fost decât iluzia unui ideal neîmplinit.
Realizezi că mă iubești,
Că ești capabil chiar să te îndrăgostești.
Acum poți preschimba
Regate de întuneric în lumină,
Iar noaptea ce ieri părea
Atât de grea și de străină
Devine răsărit stelar,
Romanță ideatică,divină.

Ai strălucit întru moarte,
Dar acum strălucim întru ființare.
Suntem amanți astrali,
Vampirii unui timp născut
Din șoapte și uitare.
Ne-am regăsit iubirea
Ce ne-a purtat odată
Pe culmi existențiale,
Acum,îmbrățișând ființarea,
Am cunoscut Ideile Astrale.
Lumi neîntinate de ură și păcate,
Lumi Ideale
Fantasmagoric conturate
De crini,mister,eternitate.