drumul spre mine trece întotdeauna prin labirinturi surpate
nu vei ști niciodată cu adevărat cine sunt și ce vreau
dacă nu mă citești pe de-a-ndoaselea de la apă la foc
când cu jumătate de privire aprind o cruce în trei dimensiuni
și meticulos o înfig în primul cer escaladat cu gândul...

n-am nevoie de sărbători personale pentru a bea nectar
îmi fac din nemuririle zilnice o băutură zeiască
și cuceresc universurile cu fiecare cocor poposit în inimă.
reclădesc pe fostele ruine ale mirărilor noi labirinturi existențiale
așa vei cunoaște că licărul de la sfârșitul nopții e de fapt
începutul meu incandescent într-o constelație fără nume, încă,
dar cu o multime de pseudonime fantastice
fiecare mirosind a ambră