Las în urma-mi ploaia ce cade
din cerul ce arde în nuanțe de gri
în tonul orchestrei celeste în care
pianul așterne culorile vii

las timpul să sape în lutul bătrân
rânduri de note pe linii de suflet,
memorii din anii în care eroi
se odihneau sub scuturi de fier

râuri de flăcări se sting sub lumină-
apusul nu iartă eretici și zei
nu lasă ca omul pe pagini să așeze
gânduri de cretă închise în sticla
pierdută pe valuri lipsite de țărm.

pe negrul bazalt, albul revarsă
iubire și ură, tristețe, bucurie
tot ce tu simți și eu am uitat-
născut din abisul creat de furtună
renasc din cenușa ploii ce cade,
trăind în lumină, iubind în păcat.