am privit prin ocheanul întors
spre răstimpul în care
îmi îngropam visurile fără răspuns, în fiecare seară la căpătâi
apoi îmbrățișam perna ținând-o strânsă ca pe-o dorință la piept,
închideam ochii și mă afundam până la tâmple
într-o singurătate dulce
care intra în mine, mă invada și mă locuia o vreme
și surâdeam eliberând din adâncul ființei trăiri necuprinse
ce mă purtau în jurul lumii ascunzându-mă-n cerul nopții mele
printre stelele alăptate la sânul celest

azi, vântur praful nostalgiei de pe amintiri
fără să le pot aduce-napoi
atunci credeam, și fiecare clipă era un alt început,
acum nu mai înțeleg unde vreau să ajung dincolo de ceea ce sunt
și fiecare încercare de a visa e bulversată
pentru că ecourile nu mai străbat din cerul nopții mele înstelat