cu oase moi ca apa merg prin lume
lichefieri în moarte mă răstoarne
ci sunt incendiat de a ta carne
deși adesea sunt prilej de glume.
iar ploi din ochii tăi de-ar fi să toarne
n-aș ști din ce durere vin anume
deși la noi sunt aprige cutume
sub luna ce-argintează în lucarne

în valea plângerii de-mi duc popasul
e veșniciei spre luare-aminte
cu sânge crist să-mi dreg puțin și glasul.
culeg urzici și înnoptez cuvinte
dar mi-a veni și mie-n urmă ceasul
când voi purta doar duh în oseminte