Aud vioara când plânge-n mâna ta,
Cum geme-a ei chemare pe fruntea lăcuită,
Pe nobilele coarde arcușul se ruga,
Să nască iar iubirea în noaptea răstignită.

Și începu să plouă în fosta mea odaie,
Cu notele sfințite în slujba asta lungă,
Privind spre mine cad timide și greoaie,
Pe ochii tăi, iubito, înlăcrimați de rugă.

Și rana depărtării s-a lecuit cuminte,
E-ndrăgostită iar vioara ta de mine,
Îți fac un pat iubito, din note adormite,
Și-o pernă albă din dorul meu de tine.

Te iau din lumea ta și te iubesc la mine,
Pe gura ta rănită de însetatul dor
Îți las un jurământ în sărutări creștine,
Copilă, dă-mi eternul și voi uita să mor!