14. ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri - Teodor Dume - 155


răvășit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul și zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deși
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înțeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori și lumină

cu siguranță poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bilețelul de pe noptieră
florile din borcan și
fotografia din dulap

e târziu și aerul tot mai puțin

Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine și despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri