veneam acasă cu marea în pântec
era numai o cameră goală și rece cu o mușcată pe pervaz
dar tare mă trăgea dorul să mă întorc
să șterg praful cu dosul palmei să-mi așez obrazul la soare
să miros pământul cum îl doare că iarba încolțește

aveam încă tălpi moi de copil
și pășeam printre traverse
dar cât de subțire țipam
cât de aproape era trenul
și-mi țiuiau urechile de durerea pietrei ascuțite
de parcă mă trezisem din același vis pentru a doua oară

un val și încă un val
era o dimineață orbitor de rece
și tocmai de aceea băteau cald clopote sub tâmpla mea