și-a băut timpul secundă cu secundă
în cârciumi murdare cu zgomot și fum
până nu i-a rămas nimic
și-a cheltuit până și unghiile și harul
dar mai ales femeile una câte una

l-au găsit într-o dimineață
lipit de o bancă în parc
hainele îi erau ude rupte în fâșii
din el rămăsese doar piele și doar păr
și un miros greu de urină de alcool
de medicamente și spermă
de om sărac murdar
l-au internat în spitalul municipal
cu noi în salon
mai întâi l-au spălat cu furtunul apoi
l-au aruncat în fața ușii să ne ștergem pe el
de câte ori vin să ne facă injecții
asistentele își curăță pantofii
de părul lui de pe piept
și el se lățea și se făcea tot una
cu spitalul cu paturile de fier cu ușa
câteodată ofta chiar a și râs
când i-a trecut cu roata căruțului
asistenta șefă peste buza de sus

într-o dimineață nu l-am mai văzut
am presupus că i s-a împlinit soarta
și a plecat
cineva a zidit o scară între spital și cer
și când ni se face timpul
ne înălțăm fericiți către nicăieri