Scârțâie gerul ca un tren rapid în haltă
Sub pașii ce boțesc firavul strat de nea;
Lipită-i de fereastră ridata frunte înaltă
Iar ochii mei agață pe cer luciri de stea.

Dar după o vreme cad cu irisuri căprui
Spre un teluric corp trecând sub felinar
Și deslușesc îndată femeie a nu știu cui
Ce pare o visătoare venind cu pasul rar.

Iute aprind lumina, fug înapoi la geam
Iar ea din fericire remarcă al meu semn
Apoi mă studiază exact precum doream...
Apropie-te un pic, prin sticlă o îndemn.

Clipind ca un berbant arăt superba roză
Pe care mi-o vânduse țiganca florăreasă;
Ea, folosind mobilul îi face florii o poză
Si mă fixează-n ochi cu-o mină serioasă.

Încep să realizez că analizându-mi mecla
Concluzia ei e tristă: n-am nici un mic atu;
Percep cum gura fină doar aburește sticla
Și picuri curg pe geam, semn de Adio tu!