Sub luciri rare de opaiț fila pare așa gălbuie
Si odaia vizuină din reci, scorojite scânduri;
Așternute cu un toc lungile, albastre rânduri
Fac dorințele din cord către țeastă să se suie.

O visez pe rogojină ca pe-o blondă nălucire
Ce în feeria nopții umblă pe cărări sub lună
Printre zecile de fagi splendida făptură jună
Îmi aduce în luminiș jarul aprig din privire.

În cămașa diafană și cu plete lungi pe spate
Ea-mi apare ca o zână ce îndeamnă la amor
Și trecând piciorul gol peste susur de izvor
Se ivește o ispită între șolduri fin cambrate.

Răsărit de după un brad vin ușor în urma ei,
Îi pun palmele pe ochi șoptind numele iubit
Iar cu greu recunoscut ca fiind sugubăț ursit
Îi mângâi bălaiul păr parfumat cu flori de tei.

Cu pornire pătimașă sărut lung cireașa gurii
Când se întoarce fericită suspinând îmbietor;
Ne lăsăm cuprinși pe iarbă în văraticul decor
Însă visul se termină când alint în voie nurii.

Și lovit de asprul frig închei la șubă un bumb,
Zăresc în ciobul de oglindă fața trasă și boțită
Iar punând într-un sertar reveria mea ciuntită
În acces de letargie pic sub pleoapele de plumb.