E aspră nerăbdarea și zurlie,
mă scald în ea ca într-o batjocură
ruptă de real.
La umbra nopților înrădăcinate
iubirile se plâng de uitare și descompunere
în pământul tămâiat de vise.

Împung prin piele dorințe,
le lipesc de carnea moale
pentru inimile care le cheamă.

Noaptea e mai neagră ca marea,
își caută țărmurile îndepărtate
unde porturile prind orașe de umăr
și le așază murmurul pe ape
străjuite de pescăruși vorbitori.

Numai eu îmi caut iubirea pe faleză
ca o himeră venită din alte lumi
care mă prinde în mreje.