Te-am uitat pe un raft
pătat de praf, de timp
și scrum de țigară,
lipsit de lumină
lipsit de voință

sangerând în tăcere, rădăcinile sapă
tranșee absurde în ore defuncte,
în care se-adună secunde căzute
din norii ce scaldă pămantul arzând


te-am uitat pe un raft
de carii sculptat,
distrus și iubit,
lipsit de cuvinte
lipsit de durere

în vântul ce mângâie fire de soare
ce-ascund între ele marea prea calmă
îmi spui de o vreme în care bătrâni
ne vom regăsi în nume scrise în piatră.

Și te-am crezut atunci cum cred și acum
că singuri vom trece prin lume o dată-
pe raftul murdar de iluzii și vise
transform în cenusă cartea uitată.