în șa pe bidiviu de gheață-al sorții
gonesc să mă despart de umbra blândă,
o voce-a nemuririi ce-i la pândă
în lutul meu purtând pecetea Morții.
e uragan în inimă, mă vândă
mă rog de tine - naște-mă cu hoții
din suflete să fur pe sfinți, pe toții
iar Domn să-mi dea pe-atâta de osândă

încarcerat în cărnuri nisipoase
îmi duc avutul spre eternitate
poeme mici, desprinse de pe oase.
dar multe de acuma șed uitate
și nu las urme-n sfere preafrumoase
ci doar de timp de or mai fi iertate