Suntem pământ și apă în coji de porțelan
Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van
Ca frunze de tutun pe sfoară înșirate
Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte

Pe ramură de nuc suntem cochilii mici
Jucând aceeași piesă te-nalți, apoi abdici
Rămânem încâlciți în pânze de paing
Și ne petrec secunde în mijlocul de ring

Aș vrea să spunem: „Stai! Nimicule tu ești
Un gram de praf în ochi, iluzii-n cozi de pești,
Noi te zeificăm dar tu ne ești dator
Să te supui orbește, ești doar un zburător!”

De-am ști să căutăm în sinele primit
Ca dar din dar un rai să-l facem infinit
Și-n horă să unim luminile din noi
Am fi iubire-atunci și curcubeie-n ploi...