Atât de plină de mister dar te cunosc atât de bine
Căci te-ntâlnesc din zi în zi și te desprinzi din mine.

Ca lună nestemată ești așternută pe hârtie
Iar când îți schimbi mereu culoarea, misterul îți învie.
De la Geneză, eu te-am pictat de zeci, sute de ori
Cu zeci de mii de linii și-n sute de culori.
Creionul meu te-a conturat in felurite moduri:
Din linii drepte – un pentagon alcătuit din cioburi;
O linie curbă, un cerc perfect erai ocazional;
Iar alteori, o linie dreaptă strâmbă – un cerc pentagonal.
Te desenam de fiecare dată cu același entuziasm
Iar când nu o făceam, de fiecare dată, visam la tine treaz.
Ți-am învățat modelul, umbrele și aerul discret,
Ți-am învățat esența: Eram nerăbdător să mă repet.
Iubito, ori de câte ori pe hârtie te așezam
Făceam același lucru vechi – eu doar mă repetam.
Precum razele de Soare refractându-se-n nisipuri,
Precum un vis adolescent schimbându-și mii de chipuri,
Așa-ți schimbai și tu culoarea, vrăjindu-mă din nou
Căci eu voiam să fiu vrăjit de-a pururea de chipul tău.
Morgană, fiică a Ilusiei, dezleagă-mă din jocul tău!

Atât de plină de nuanțe și mister, iubită a poeților,
Tu îi inspiri pe toți, noapte/vis cu chip schimbător!