mă întrebi dacă te ascult?
nu ai văzut mâna care mi-a pus în ochi cerneală?
îți răspund periodic prin cuvinte aruncate sub alte cuvinte
într-o dilemă fără un picior
dintr-o vreme fără timp
îți răspund urlând ca un lup despre rănile acestui verde prematur
care a crescut în tălpile mele acut și răspunzător de fericire
de parcă aș naște la fiecare pas o poveste de pus pe rană

tu nu vezi cum se adună în pielea ta grijile?

să-ți fie bine azi și mâine acolo pe valul tău înalt cu sirene și zei
nu-ți îndeși mâinile în buzunare
nu-ți bagi nasul în fular
nu te ascunzi sub pătură în fața unui foc plăcut la șemineu
te arunci asupra cuvintelor
le manipulezi după cum îți dictează
ciudatul ăla din cap
toate simțirile s-au adunat în mâna ta dreaptă
le ordonezi dezordonat într-o ecuație paradoxală
încercând să pari alesul inimii

mă întrebi dacă te ascult?
așa rușinat de propriile-ți vorbe?
cinstitul meu cuvânt atârnă la marginea acestei coli de hârtie
un singur cuvânt pe care l-am scris din cerneala ochilor
dar vezi
scrisoarea a căzut în fântâna mea din dublin
și-am ajuns la tine fără un răspuns

27 noiembrie 2015