vine cineva pe jumătate el însuși
și îmi vorbește într-o limbă moartă
despre importanța normalului care stă întins și nemișcat
în obrazul meu

probabil s-a târât pe lângă vreun ospiciu
până când s-a lipit de el toată splendoarea bolii
iar acum
animat de o principială stare de fapt
a ieșit să bântuie străzile cu zgardă la gât
semn clar că și el aparținea cuiva

dar eu nu!
eu eram cel care tăcea îngrozitor în patul unei femei
adormită pe jumătate și uneori nemișcată
sau aruncată de bunăvoie în obrazul meu
până nu i se mai vedeau picioarele umblând
ca și cum în orice clipă
ar fi fost pregătită să tacă mult mai mult
decât mine