poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-25 | |
e cel care învață păsările
să vorbească, răbdarea lui e linia electrică a destinului care nu mai are ce să-ți ofere, nici o șansă de a mai cerne lumina prin gene, cum fac fetele tinere, care învață primul sărut în oglindă, la stânga - plat, la dreapta - plat, și-n față și-n spate la fel, e ca pământul înainte ca toți ceilalți oameni să afle că este rotund, orice pas înainte înseamnă că îl poți părăsi, cândva, într-o ceață vâscoasă, când toamna nu mai are răbdare, nu mai vrea să suporte iureșul frunzelor luate de vânt, când se-apucă și urlă, ehei, dar ajunge, la dracu, să vă știu atât de nefericiți, îmi ajunge și mie, mi-e silă, vă las să vă curățați ancorele, să vă ascundeți măștile în spatele fumului gros al țigării, în orele când noaptea e la fel de adâncă precum o lovitură de cuțit ajunsă la os, să vă ascuțiți ghearele, săbiile, rânjetele, în ceața asta e hăul și dincolo de hău e mereu întuneric, iată, mersul ajută la prăbușire, mersul ajută la evadare, pământul e plat ca peștii bentonici care au uitat să respire, orice pas înainte înseamnă că ești tot mai aproape de locul știut drept capătul lumii, încă o zi care atât de precis te apropie de moarte, încă un laț care nu te mai poate sufoca, nu te mai poate constrânge, într-o liniște absolută, eternă, zemoasă, cum e noiembrie, când i se face urât, hai să ne fie frică și fricii să-i șoptim cât mai tandru, mușcând-o de lobul urechii, măi bird, pe nevăzute, pe nesimțite, mereu surâzător asta îți spun: pentru fiecare cuvânt nou pe care-l înveți am să-ți ofer încă un timp de trăit, mereu altul, mereu mai puțin, mereu mai îngust, tot ce speri este că vei zbura odată și-odată, gândul ăsta te ține în viață, gândul ăsta te face atât de supusă, spune încet, hai, spune încet, după mine, oamenii care nu au păsări pe dinăuntru sunt deja morți
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate