astăzi moartea își dă pantofii jos
lacul de pe ei țipă strident ca un cocor
de lumină stors
culori abrazive îmi invadează râsul
rar de tot aburesc cu inima mea plăpândă
un rotund univers /nesurâsul/
apoi îți leg nodul negrul la batiste
cu sufletul alb/ghem de lumină/

vino cu zicerea ta cu palmele începând
să se ștergă de roșul cernelii
paște cai cu copite mov în ochiul magic
dintre un univers și o plută
moartea cade ca o pară tot mai rotundă vie de amară
vie de galbenă
vie de cuvinte
cu fața spre răsăritul din care se scurg culori
zile sorți râuri de nori necuvinte