„ Dedicată victimelor de la Clubul
Colectiv București, familiilor lor
îndurerate și cadrelor medico-
sanitare salvatoare ! ”

Și ei... sunt Sus...,
Acolo, unde nu s-ar fi dus
Acum , dar al lor drum
De viață liniștită
A fost închis de un negru scrum
Din trup de om făcut
Fără de alegere: femeie ori bărbat
Sau de copil neîntinat
Atinși de-un foc nestins
Stârnit aproape din senin
Ce a născut apoi șuvoi de chin.

Și ei.. sunt Sus...,
Duși de Îngeri lângă Iisus
Să fie mângâiați
Și de ale lumii păcate dezlegați
Cu voie sau fără voie făcute
Plăcute ori neplăcute
Și... din a timpului lipsă,
Nemărturisite, nemântuite.

Și ei ... sunt Sus...,
Liniștiți în acel tărâm
Fără de zgomot , fără de fum
Și ne privesc pe noi aici rămași
Singuri uni, triști și plânși
De dorul și de durerea lor
Ce au plecat cu ochii închiși și arși...

Și ei... sunt Sus...,
Iar alții jos întinși
Pe paturi albe , dar pătrunși
De-același rău venit
Cu chin, durere și adânc suspin
De zile ,luni sau poate ani
Rău ce sigur nu l-au dorit nici la dușmani,
Iar pentru noi ceilalți
Ce le suntem: vecini, prieteni, rude,
Părinti ori frați
Ne mai rămâne doar speranța
În oamenii înveșmântați în alb,
Albul cel pur din floarea de cireș,
Și din aripa unui Înger păzitor și dalb,
Dar și credința în Cel de Sus
Ce-i mai presus
De toate câte sunt
Ce-a zămislit și focul, Lumină și...viața
Pe care uneori a ajutat-o
Să-nvigă și să reînvie
Din chinuri crunte aproape de agonie !
Deci..., acum să ne rugăm,
Adânc plecați !


3 - 4 11 2015