Departe de oraș se simte primăvara.
Văpaia o presimt din mers și-aștept mereu.
Acolo suflă-amurgul și încrețește marea
Și-această răsuflare mi-e chinul cel mai greu.

Știu: capitala-i plină de vuiet și-i departe,
Dogoritor, amurgul o asuprește iar.
O, inimi sărăcite! O, chipuri disperate!
Nu știți că-i primăvară, vi-i sufletul amar.

Și-aici, ca amintirea de caste vremi trecute
Din zariște se-arată figuri necunoscute,
Văpaia veșniciei și viața prorocind.

Uita-vom larma vană. Ci vino blând, ușoară,
Crepusculară, Tainică Fecioară
Pe veci mâine și ieri cu flacăra-Ți unind.

12 iulie 1901

Traducerea Emil Iordache.
Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''