Din Șelimber, satul care
A intrat în istorie
După o răsunătoare,
Lăudată victorie
Reputată de slăvitul
Mihai Viteazul, iubitul
Domn-uns al țării românești
Contra oștilor ungurești,
Ne-a sosit așa o veste
Că nu știi dacă ea este
Reală, sau de poveste:
Domnul primar din acel sat,
Gelos pe-al său înaintaș
Că este prea mult lăudat,
Și vrând să-i fie demn urmaș,
S-a gândit să-nfăptuiască
Ceva care să-i uimească
Pe toți, și trecând la fapte,
Să câștige, peste noapte,
Multă notorietate.
Și a reușit procletul
Căci, încetul cu încetul,
Fiind econom din fire
Și muncind cu îndârjire
Atât pe la primărie
Falsificând o hârtie,
Acordând niște contracte
Și oprindu-și cota parte,
Retrocedând terenuri, case,
De la necunoscuți rămase,
Sau făcând niște șosele
Cu fonduri europene,
S-a trezit, așa de-odată
Că averea adunată,
L-a făcut cu adevărat
Precum un Cresus de bogat.
Nu merită aplaudat,
De toată lumea, adulat?
El asta și-a dorit de când
I-a încolțit ideea-n gând
Și-acum, iată, a reușit
Și este tare mulțumit.
De-aceea, nu mai este cazul
Să-l compari cu Mihai Viteazul.
Este clar că l-a depășit
Așa încât s-a liniștit.
Se teme doar de cârcotași
Că sunt invidioși, pizmași
Și spun c-averea adunată
Nu ar fi chiar așa curată.
Dar aici, eu nu m-aș băga.
Este problema altora...

Un hoț, chiar și dacă-și face-un nume
Strângând averi, tot hoț rămâne.