În beciul strâmt, e forfotă divină
și-s toți păreții cuib de coardă plin,
e jale mare mustul fără vin
și-i plâns de poamă-n butea fără vină.

E-un viitor perpetuu cristalin
în bezna asta, clocot de lumină,
întru-a ieși din trista carantină,
se zbate ca un prunc beteag puțin.

Eu stau și-aștept, cu alții, fără frică
de gaz, de flăcări, șoareci ori noroi
momentul dezlegării la ulcică.

Sus, Terra poa’ să fiarbă. Jos, la noi,
să stea din fiert! Semnez: Dioge Nică
și fug la loc, de strajă la butoi.