Prințesa privea zilnic pe geam
viața ca un semn de-ntrebare
ce umple cadrul ferestrei.
Dincolo, trecătorii își vedeau de treburile lor mărunte,
abonați ai lucrurilor simple;
prințesa gândea că aceia habar nu au
că sunt fericiți chiar fără să caute fericirea.
Pentru ea zilele se repetau identic -
noroc cu schimbarea anotimpurilor!

De dimineață văzuse cocorii plecând -
metaforă a libertății neîngăduite;
se bucura să-i petreacă măcar cu privirea
din fotoliul ce rămânea nemișcat.
Învățase să trăiască viața imaginată a altora,
până-ntr-o zi când cineva a vopsit ferestrele
și odată cu ele
lumea s-a-nchis ca-ntr-o scoică.