poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-09-22 | |
Părea o seară tărcată
sau o pisică se întinsese leneșă pe cer să-i bea asfințitul. Nu cerusem nicio culoare. Tabloul se închipuia singur la o margine de lume, dincoace rămăseseră numai fardul și absența. Mai târziu, a căzut un polei nemaipomenit, și-au alunecat toate lucrurile spre marginea aceea unde singurul om le-a întins scara să urce la cer. Dintr-o altă margine, m-adunam din risipiri. Părea un somn profund în care se-nnora, șuiera mereu a veștejire. Totul intra într-o memorie lichidă, dar până să rostesc „apă” s-a făcut târziu. Nu mai erau frunze, oamenii se cuibăreau în pământ să devină rădăcina vieții fără de moarte. Tabloul trecuse dincolo de pârleazu-nserării; din întuneric mă priveau doi ochi de pisică. Poate era altceva, cum vedeam doi îndrăgostiți pe bicicletă pedalând spre capătul nopții, cu-o lună drept far îndoielnic licărind absentă spre ceva mult mai mare. M-am intersectat cu ei la scara aceea, unde dispăruse și ultimul om. Le-am făcut semn să urce: m-au refuzat politicos, nu doreau să se-mpiedice de lucrurile acelea greoaie. „Și unde-o să vă duceți?” – le-am zis. „De-aici se termină orizontala și nu există nici coborâre la prima.” „Și ce? Se termină lumea odată cu noi?” – zise el. "Vin alții din urmă, ies din turmă, făr-a fi oi rătăcite. Ãia n-au rămas doar la ideea de zbor.” Îi las în pace și mă-ntorc la tablou. Și ăla dispăruse. Eram în fotoliu, sprijinit de spătar, și scriam în pustiu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate