întuneric coboară
spart de lună
stau buzele ca ochii
împreună
pleoapele vremii
se lasă
nu mai e zi,
nici noapte nu e
nici o oră pe ceas
nu-i rămasă

bat clopote surde-n
cupola de vată
și lumea se-afundă-n adînc
îngropată
trec îngeri cu păsări de foc
la subraÈ›
plîng cîinii cu lacrimi de om
asfințitul
la poarta din capătul lumii
cînd bați

de ce aÈ™ mai sta
curg plopii ca apa
și-n inimă-mi sapă cu ghearele
groapa