poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-09-20 | |
când îmi juleam genunchii
bunica mă ungea cu lutul în care căzusem coatele de-mi erau pline de sânge mă ungea cu pământul în care îmi curseseră primele picături așa te vindeci cel mai repede zicea sărutându-mă pe frunte iar rănile știind asta se vindecau mai ușor bunicul tău când a fost împușcat îmi spunea în lutul rusiei și-a găsit alinare trei zile a stat sub o brazdă fiindcă a fost rana adâncă și pământul l-a simțit că-i străin apoi i-a dat pace odată când bunicii i-a scăzut vederea a mâncat varul de pe peretele de la apus și s-a făcut bine iar când s-a îmbolnăvit de plămâni a mâncat varul peretelui dinspre răsărit pe timp de iarnă când pământul era înghețat bocnă mâncam cu toții din lutul pereților încât după vreo molimă vedeai dimineața și seara prin pereții caselor cum oamenii își spuneau rugăciunea de parcă ar fi fost într-un pântece iar când viața li s-a plinit bunicii s-au acoperit cu lut și orișice jivină orice frunză sau sămânță de la noi procedează la fel numai poeziile iubirile și stelele că-s mai gingașe doar cu praf doar cu praful iluziei
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate