există atâtea moduri de a începe
și e târziu
septembrie și 13
aș putea de pildă să-ți vorbesc direct despre mine
ca și cum nu ai fi departe
ca și cum ți-ai putea aminti
ca și cum n-am fi murit
despre palmele mele albe da albe
cu linii prelungindu-se
în orificiile anxioase din nervurile pieptului
ca de ostaș
în ridurile buzelor amprentate
pe porțelanuri scrobite și pedante
despre balconul în care de bună voie
m-am exilat
eu
și o pasăre
ea și-a pus aripile într-un colț
eu...
despre cum e să-ți înscenezi o a doua zi
chiar următoarea secundă viața
să crezi în realitatea ei
să crezi să crezi să crezi
uite o fereastă cât un cer
o cale niște urme poarta da poarta
fața lui
aduce lumină în mucegaiul scândurilor
un anotimp două trei patru
lumea lumea lumea e atât de vie
cât de adevărată?!
epuizarea asta te evacuează din tine
și uiți
la un moment dat
de ce cand unde și cum
o iei de la capăt
despre cum propriile cuvinte te sabotează
atunci când sperai că poți începe convingător
cum rochia asta dantelată în carne
ruginește asemenea inimii metalice
de al cărei resort nimeni nu și-a mai amintit
aș putea desigur să-ți vorbesc direct despre mine...
aș putea...