mi-e scârbă de atâta vorbă lungă
prea multă spusă omul viu conține,
deși o moarte-n umbra lui deține
nimic de la taifas nu îl alungă.
cuvântul scris în ochi nu-i aparține
un Adevăr cu mintea să străpungă
îl doare fix la cât mai are-n pungă
în buzunare aur mult de-a ține.

de toate astea mi se face greață,
mă simt mânjit să mi se spună om.

îmi beau cafeaua-n strai de dimineață,
ți-am mai găsit în urmă un atom
mi-era cu tine parcă altă viață
dar de iubire n-am nici un simptom