A ineluctabilului și complicatului sfârșit al lumii
A minții care macină gândurile fără oprire
A zilei de mâine care nu apare nicăieri azi
A întunericului cu care ne trezim în minte
A viselor în care pe alte planete murim
Și renaștem aici ca ființe fără suflet

Doar corp
În căutarea animei pierdute

Paranoia aceea dispare
Când îmbrățișați amânăm prea complicatul

Gând că vine sfârșitul lumii

Când prindem cu cleștele clipa în plin zbor
Și cuprindem cu ochii inimii prezentul ca ieri
Ca azi ca mâine
Când ne spunem rugăciunea în întunericul atotcuprinzător
Și ne rugăm până și pentru extratereștrii invizibili și omniscienți

Și pentru paranoia
Și pentru iubire
Și pentru speranță
Și pentru putere să vedem mai departe
Să ignorăm că fiecare metru de aici
Nu valorează decât maxim doi sub pământ
Când incinerați, înecați, putreziți și ciopârțiți

În prezent nu vedem decât
Fericirea cu care ne-a înzestrat clipa dinainte de moarte
Și cea de dinaintea ei
Și cea de dinaintea ei
Și tot așa până la cea inițială
În care din corp am devenit suflet
Întrupat
Plin de iubire
Fără timp și fără sens mai presus
De a fi aici acum și pretutindeni dintotdeauna.